Home
Redactia
Stiri
Pagina de interviuri
Dedicatii
Fotoalbum
Specials
Link
Carte de oaspeti
Contact & Impressum

Demascarea imposturii

 

Pe 1 iulie au avut loc, la Nürnberg, doua festivaluri romanesti, la concurenta. Primul, Ro Open Air, organizat de catre asociatia „Un alter Ego“, aflat la cea de a cincea editie si al doilea, „Festivalul de vara romanesc“ organizat de catre o asociatiae nou infiintata „Romanima“.

Ambele manifestari au avut parte de un public numeros, ceea ce demonstreaza inca o data, daca mai era nevoie, potentialul existent in zona Franconia, in privinta cetatenilor originari din Romania.

 

Multa lume a discutat de ce a fost nevoie sa fie organizate doua festivaluri romanesti, in acelasi timp si in acelasi oras, la concurenta. Fara a avea pretentia unei obiectivitati de suta la suta, vom incerca sa va explicam cum s-a ajuns la acest lucru.

 

In anul 2002, se organizeaza primul festival in aer liber, Ro Open Air, de catre asociatia condusa de Remus Vuia, Un alter Ego. Din acel an a devenit o traditie, ca acest festival sa aiba loc in prima duminica a lunii iulie, intr-un cartier din Nürnberg, Muggenhof, unde traiesc multi romani. E foarte important de specificat ca acest festival este organizat in acelasi loc de 5 ani de zile.

La primele doua editii ale festivalului au participat, ca sponsori, firmele de produse romanesti din Nürnberg, adica macelariile Fronius, Maurer si Moser si brutaria Ludwig. Fac aceasta precizare pentru ca aceasta asa-zisa lupta, din sanul comunitatii romanesti, este de fapt o lupta intre firmele care doresc sa-si faca publicitate si desfaca produsele proprii.

 

In anul 2005, trei dintre sponsorii festivalului lui Remus, hotarasc sa organizeze un alt Open Air, este vorba de “Rumänien Sommerfest”, adica festivalul de vara romanesc, intr-un alt loc, si anume Jakobsplatz din Nürnberg.

 

Acest festival a fost organizat de catre asociatiile "Dacia" si "Ars Longa", manifestarile fiind sponsorizate de catre macelariile Maurer si Moser si brutaria Ludwig. Cum s-a desfasurat aceasta sponsorizare? Fiecare dintre cei ce si-au expus produsele spre vanzare au platit intr-un fond organizatoric o anumita suma de bani iar beneficiile realizate au fost impartite intre sponsori.  Din comitetul de organizare au facut parte, la acea vreme, Nikolaus Gundel, presedintele "Daciei", Daniel Renon, presedinte al asociatiei "Ars Longa", Mariana Alexie si Doina Dolbea, tot din partea "Ars Longa" si Alexandru Schäfer-Girleanu, in calitate de vicepresedinte al asociatiei "Dacia". Dupa terminarea festivalului au avut loc discutii intre sponsori si o parte din organizatori in privinta cheltuielilor festivalului, dorindu-se decontarea unor cheltuieli care nu au fost prevazute in bugetul festivalului, cum ar fi cea cheltuielilor de cazare pentru reprezentantii  presei din Romania, gazduiti de familia Dolbea.

 

In anul 2006, "Ars Longa" anunta intentia de a organiza din nou un festival de vara in colaborare cu asociatia "Dacia" din Nürnberg, punand conditia ca Alexandru Schäfer-Girleanu, sa nu participe la festival. Propunerea asociatiei "Ars Longa", facuta de catre Doina Dolbea si Mariana Alexie presedintelui "Daciei", Nikolaus Gundel, a fost respinsa de catre acesta din urma, printre motivele invocate fiind si acela ca "Ars Longa" inaintase un proiect Departamentului pentru Relatiile cu romanii de pretutindeni (DRRP) din Bucuresti, de a sustine financiar acest festival. Ori, realitatea demonstrase, in acesti ani, ca se pot organiza festivale de anvergura doar prin sponsorizari locale, fara aportul sarmanului contribuabil roman.

Deci, "Ars Longa", organizeaza in 2006 festivalul, cerand printr-un proiect de la DRRP suma de 15.000 de euro si alti bani din partea Consiliului Judetean Brasov si a primariilor din Brasov si Nürnberg,

Este interesant faptul ca, Ars Longa si-a sustinut cererea de finantare catre Bucuresti prin insusirea activitatilor desfasurate sub egida celorlate asociatii din Nürnberg, Un alter Ego, Casa Romaneasca si Dacia, ei prezentand toate actiunile desfasurate in comunitatea romana din Nürnberg in ultimii 8 ani ca fiind ale asociatiei lor! Asociatiile "Dacia", "Un alter Ego" si "Casa Romaneasca" raspund la randul lor imposturii si falsurilor afirmate de "Ars Longa" printr-o scrisoare deschisa adresata Ministerului de Externe de la Bucuresti.

Pana la urma, in urma insistentelor Marianei Alexie, "Ars Longa" primeste totusi o sponsorizare de 5000 de euro din partea Departamentului pentru relatiile cu romanii de pretutindeni si 2000 de euro din partea orasului Nürnberg. Nimeni nu stie pe ce au fost cheltuiti acesti bani din moment ce, in cadrul festivalului, s-a facut un comert asiduu cu bere si produse romanesti.

Printre firmele romanesti care si-au vandut produsele in cadrul festivalului au fost macelariile Moser si Maurer si brutaria Ludwig. Ce s-a intamplat dupa festival, o stie doar bunul Dumnezeu. Cert este insa ca in ianuarie 2007, se infiinteaza la Nürnberg inca o asociatie, "Romanima", din comitetul de conducere facand parte Mariana Alexie, Doina Dolbea, Roswitha Ludwig (brutaria Ludwig) si Harald Hubes (macelaria Moser).

 

Asociatia "Romanima" preia initiativa organizarii unei noi editii a festivalului de vara alegand ca data de desfasurare…  prima Duminica din Iulie. De ce cei de la "Romanima" au ales tocmai aceasta data, nu se stie. Din 52 de duminici ei au ales-o pe cea in care "Un alter Ego" organizeaza de 5 ani Ro Open Air.

 

Tragand o concluzie, spre sfarsitul acestui articol, ma intreb, inca odata, de ce e nevoie de bani de la Bucuresti pentru organizarea unor manifestari cu prioriati mercantile la Nürnberg, mai ales cand asociatiile "Un alter Ego", "Casa Romaneasca" si "Dacia" au demonstrat, de nenumarate ori, ca astfel de manifestari se pot finanta doar prin contributiile sponsorilor locali.

 

Ramane la latitudinea ascultatorilor nostri sa aprecieze cine si cum a gresit. E insa trist faptul ca, iata, la mii de kilometri departare de locurile unde ne-am nascut, am ajuns sa creem in jurul nostru o “mica Romanie”, de data aceasta, in sensul cel mai negativ.

Falsul si impostura au invadat viata comunitatii romanesti din Nürnberg, transformand-o intr-o cangrena sociala. Suntem blestemati sa ducem aceasta povara si sa aratam lumii ca la Nürnberg, in Germania, romanii au ajuns sa-si “dea in cap”, unul celuilalt, pentru o prajitura si doi carnati.

 

Articol difuzat in data de 2 iulie 2007

Top

Radio-Z, Redaktion Luceafarul | webmaster@luceafarul.de